Tăriceanu REFUZĂ să semneze hotărârea în cazul votului care l-a scăpat pe Șova de arestare. Chelaru (PSD): „Curtea ne-a băgat într-o fundătură din care nu știu dacă putem ieși”

Publicat: 21/04/2015, 19:03

Senatorii tergiversează redactarea și publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii care să consemneze votul dat în cazul solicitării DNA privind reținerea și arestarea preventivă a lui Dan Șova. După ce Curtea Constituțională i-a obligat pe senatori să redacteze o hotărâre care să consemneze votul dat pe 25 martie, acum aleșii trag de timp și pasează responsabilitatea de la o structură a Senatului la alta.

„Lucrurile sunt foarte simple. Senatul și Tăriceanu au făcut un abuz. Comisia juridică a dat un aviz, plenul a dat un vot. Asistăm la un refuz din partea președintelui Senatului de a semna un act, este obligația lui. Redactarea lui aparține aparatului de specialitate. Biroul Permanent a a decis ilegal să ceară comisiei ceva de care nu suntem competenți. Această plasare de responsabilitate către comisia juridică e un abuz”, a spus senatorul PNL Alin Tișe.

Concret, plenul a respins luni un proiect de hotărâre datat cu 20 aprilie, urmând ca președintele Senatului să semneze un alt proiect de hotărâre, datat cu 25 martie. Cum această variantă nu a fost pe placul lui Călin Popescu Tăriceanu, acesta a convocat o ședință de urgență a Biroului Permanent și a mandatat comisia juridică să redacteze și să semneze respectiva hotărâre. Numai că, și de data aceasta, senatorii PSD au votat pentru același proiect de hotărâre, cel datat cu 25 martie, pe care îl vor trimite înapoi către Biroul Permanent.

În cadrul ședinței comisiei juridice, convocată și ea de urgență, liberalii au propus ca proiectul de hotărâre să fie unul pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a lu Dan Șova, însă propunerea a picat la vot.

„Nu putem redacta azi un proiect de hotărâre cu ceea ce stabilim noi. Curtea ne-a băgat într-o fundătură din care nu știu dacă putem ieși”, a spus senatorul PSD Ioan Chelaru.

Călin PopescuTăriceanu a convocat, marți, o ședință de urgență a Biroului Permanent, în care, spune el, au fost prezentate „opinii diverse juridice și politice”, în urma căreia s-a decis mandatarea comisiei juridice de a redacta această hotărâre.

„Am organizat o ședință a Biroului Permanent pentru a putea să lămurim o problemă de natură exclusiv tehnico-juridic, nicidecum una politică. Senatul este obligat să redacteze o hotărâre care să ateste rezultatul votului din 25 martie. Sunt diverse opinii de natură juridică, care nu sunt neapărat convergente cu decizia Curții. Dincolo de opiniile juridice și cele politice, așa cum am constatat azi în ședință din partea PNL, trebuie lăsate deoparte și să respectăm întocmai decizia Curții. urmează numai să redactăm hotărârea respectivă în așa fel prin publicarea în Monitorul Oficial să capete forță juridică. De aceea azi s-a luat decizia să însărcineze comisia juridică cu redactarea textului acestei hotărâri, care să reprezinte materializarea deciziei CCR”, a declarat Tăriceanu, la finalul ședinței de marți.

Pe de altă parte, procedura este neregulamentară, după cum au susținut liderii PNL. Președintele comisiei juridice, senatorul liberal Cătălin Boboc, a explicat că membrii comisiei pot redacta doar un proiect de hotărâre, pe care să-l supună, ulterior, votului plenului Senatului. Nicidecum adaugă Boboc, nu poate comisia juridică să redacteze hotărârea și să o publice în Monitorul Oficial.

„Comisia juridică va trebui să răspundă, într-un fel sau altul, dar e foarte clar că această comisie poate face propuneri, proiecte de hotărâri pe care să le ducă mai departe către plen, asupra hotărârilor Senatului se pronunță doar plenul, este singurul competent a se pronunța asupra unui astfel de act. Nu cred că se poate substitui comisia plenului. Hotărârea poate fi redactată de departamentul legsilativ, e semnată de președinte și publicată în Monitorul Oficial. Asta e procedura. Nu poate pronunța comisia, adică 11 oameni, pe o hotărâre asumată de întreg Senatul României”, a explicat Boboc.

Întrebat de ce se tergiversează situația, Boboc a adăugat că „este o lipsă de curaj” pentru asumarea unei greșeli.

„E lipsă de curaj în asumarea unei greșeli și oamenii, cei care au greșit, trebuie să-și asume greșeala de la momentul respectiv. Greșeala aparține, în primul rând, staff-ului, care nu l-a informat corect pe președintele Senatului cu modul în care trebuiau să decurgă lucrurile”, a mai spus liberalul.

VIDEO: Cristian Andrei

Traseul hotărârii în cazul lui Dan Șova

Pe 25 martie, senatorii au respins solicitarea DNA privind reținerea și arestarea preventivă a lui Dan Șova, cu 79 de voturi „pentru”, 67 de voturi „împotrivă” și cinci abțineri, decizia fiind luată în baza Regulamentului Senatului și a Statutului deputaților și senatorilor. La momentul respectiv, CSM a sesizat Curtea Constituțională, iar pe 8 aprilie, CCR a decis că a existat un conflict juridic de natură constituțională din cauza faptului că Senatului nu a redactat și nu a publicat în Monitorul Oficial și o hotărâre care să consemneze rezultatul votului.

Potrivit articolului 147 din Constituție, deciziile Curții sunt obligatorii. Astfel, Senatul este obligat să redacteze și să publice în Monitorul Oficial o hotărâre. Problema a apărut luni, când în Biroul Permanent s-a decis ca proiectul de hotărâre să fie votat de plen.

Potrivit acestui proiect, datat cu 20 aprilie, Senatul ar fi urmat să constate faptul că, în plenul din 25 martie, nu s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova.

„Articol unic. – Constată că, în urma votului exprimat în ședința Senatului din data de25 martie 2015, nu au fost întrunite condițiile cerute de art.24 alin.(4) din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare, și de art.173 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr.28/2005, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data de 25 martie 2015, pentru a încuviința reținerea și arestarea preventivă a domnului senator Șova Dan – Coman”.

Cu toate acestea, propunerea a fost respinsă de plenul Senatului, fiind preferată variantasenatorului PSD Șerban Nicolae, care a spus că această hotărâre nu ar trebui suspusă votului, ci ar trebui semnată de Călin Popescu Tăriceanu.

În varianta lui Șerban Nicolae Senatul adoptă o hotărâre datată cu 25 martie, adică cu o lună în urmă.

Cum această variantă nu a fost pe placul lui Tăriceanu, pentru că, spune el, „președintele Senatului nu-și asumă deciziile, ci doar le consemnează”, subiectul a fost pe ordinea de zi a Biroului Permanent de marți, convocat de urgență.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
LIVE TEXT Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Au votat peste două milioane...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Regele Charles, shimbări în Casa Regală. Prima vizată, Camilla
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?